Era luni. Mihaela se trezea mai târziu
decât de obicei, alarmată de un apel insistent. Era cineva care nu o suna de
obicei asa devreme şi părea important.
- Alo,
ce s-a întâmplat?
- A
sunat domnul Popescu, administratorul complexului „Euforia”, ii raspunse vocea pitigaiata
de la celalalt capat al firului. Te-a cautat si pe mobil. Zice ca e important.
- Sunt
convinsa! Daca e ca data trecuta m-ai trezit degeaba cu noaptea in cap. Il sun
eu! si tranti receptorul in furca.
Imediat regreta gestul facut. Trebuia
macar sa multumeasca. Se uita la ceasul de pe perete, nu era inca 8. Nici macar
nu a intrebat ce mesaj a lasat administratorul.
Oare de unde a facut secretara rost de
numarul ei de fix? se intreba Mihaela, fara sa-si aminteasca faptul ca atunci
cand s-a angajat i s-a cerut sa dea si un numar de telefon fix pentru orice
eventualitate.
De mult isi spusese ca va renunta la
telefonul fix insa doar asa mai comunica cu tatal ei care isi petrecea
batranetile intr-un centru pentru batrani si care o mai suna din cand in cand,
rugand-o de fiecare data sa vina in vizita.
Mihaela intinse mana spre mobilul pe
care-l tinea mereu pe noptiera in timpul noptii, dat pe silentios, bineinteles.
Ledul care o avertiza de apeluri pierdute sau mesaje primite clipea frenetic,
semn ca cineva o cautase totusi. Asa si era, si nu o singura data...de 7 ori.
Se ridica cu greu din pat, isi trase
halatul peste pijamaua neagra cu dungi marinaresti si se indrepta spre
bucatarie sa puna de cafea. Porni radioul si incerca sa-si dea seama daca mai
auzise undeva vocea celui care prezenta horoscopul.
- Rac:
pentru ca sunt posibile tensiuni pe plan sentimental, este recomandabil sa va
stapaniti. Un esec profesional va pandeste in cursul zilei de astazi. Este
posibil sa aveti o nemultumire legata de un coleg de serviciu si ...
- Am
avut-o deja, bolborosi Mihaela in timp ce isi punea doua lingurite de zahar in
cana de cafea.
- La
sfarsitul saptamanii veti avea parte de o puternica incarcatura emotionala ca
urmare a unei drame in familie...
- Ia
mai taci cu previziunile tale, si scoase radioul din priza.
Mihaela nu mai vanduse nimic de cateva
saptamani bune si chiar se gandea sa-si schimbe serviciul deoarece comisioanele
nu mai existau daca nu existau vanzari iar din salariu de-abia putea acoperi
rata la apartament, cheltuielile cu intretinerea si factura lunara ce venea din
partea centrului de batrani. Noroc cu domnul Popescu, si el marinar in tinerete
ca si tatal sau, care o iubea ca pe propria fiica si care ori de cate ori
aparea un client interesat de unul din apartamentele de care el avea grija, o
suna pe ea inainte de a suna la agentie si a cere sa i se trimita un agent.
- Alo,
m-ati sunat domnule Popescu? rosti Mihaela in timp ce isi indesa in poseta un
corn cu ciocolata si un iaurt de baut pentru micul dejun pe care urma sa-l ia
pentru a mia oara in masina.
- Da
Mimi. Trebuie sa ajungi la complex intr-un sfert de ora.
- Avem
un client? si gandul i se duse la ultima data cand o chemase domnul Popescu la
complex iar clientul care dorea sa vada apartamentele era imbracat atat de
modest incat iti dadeai seama de la o posta ca nu are bani si ca nu cauta
altceva decat sa se mai incalzeasca jumatate de ora pe timpul si nervii ei
vizitand apartamente scoase la vanzare.
Insa acum era primavara si toata lumea
incerca sa stea cat mai mult afara, sa se bucure de copacii infloriti si
ciripitul pasarelelor.
Poate am noroc de data asta, gandi ea.
- Sunt
cu un domn, se auzi domnul Popescu soptind la telefon. Vrea sa cumpere toata
mansarda. Crede-ma fetito, daca faci vanzarea asta, ma vei pomeni toata viata!
si inchise.
Mihaela isi lua repede scurta de piele,
se incalta cu prima pereche de pantofi pe care o zari in micutul ei hol, lua
cheile de la masina, telefonul, poseta si fugi in viteza pe scari.
Pe la etajul 2 se gandi ca ar trebui sa
sune la centru sa vada ce mai face tatal ei si poate sa-i faca o vizita. Ce-i
drept trecuse cam mult de cand nu il mai vizitase, insa isi promisese ca daca incheie cu bine vanzarea spre care alerga o va face
negresit.
Intinsa
pe canapea, cu paharul de vin rosu pe masa si sticla pe jumatate goala,
Mihaelei nu-i venea sa creada cati bani avea in fata ochilor. Facuse tranzactia
vietii ei iar comisionul incasat ii asigura un trai decent pentru cel putin un
an.
Din bucatarie se auzea in surdina o
emisiune la radio despre constelatii, planete si spatiu cosmic si recunoscu
vocea celui care prezentase horoscopul de dimineata.
- Schimba-ti
jobul ca dai rateuri! striga ea inspre bucatarie, convinsa ca cel de la radio o
poate auzi. Auzi la el: esec profesional in cursul zilei de astazi...
In timp ce-si mai turna un pahar de vin
rosu, gandindu-se ca e ultimul din acea seara, auzi soneria telefonului fix.
Se ridica imediat de pe canapea si se
indrepta spre telefon cu gandul ca o suna tatal ei si trebuie neaparat sa-i
povesteasca cat de bine ii mersese in acea zi.
Sigur va fi mandru de mine, gandi ea in
timp ce ridica receptorul.
- Alo,
tata? rosti ea cu emotie in glas. Nu-si mai auzise tatal la telefon de mai bine
de o saptamana si avea multe sa-i spuna.
- Buna
seara, rosti vocea feminina de la celalalt capat al firului. Sunt asistenta
tatalui dumneavoastra... trebuie sa veniti la centru... tatal dumneavoastra s-a
stins din viata.
Mihaela simti cum ii fuge pamantul de
sub picioare. Amanase prea mult timp vizita pe care vroia de ceva vreme sa o
faca tatalui sau, iar acum era prea tarziu. Intr-o fractiune de secunda ii
trecu prin minte imagini din copilaria sa cand tatal era mereu plecat pe mare
si il astepta nerabdatoare sa vina si sa-i aduca suveniruri din porturile prin
care a trecut. Isi aduse aminte si de telescopul pe care l-a primit cand a
implinit 12 ani si cu care urmarea stelele impreuna cu tatal ei atunci cand acesta
era acasa, si vorbea cu ele intrebandu-le despre tatal ei atunci cand acesta
era pe mare.
Şase zile mai târziu, duminică, Mihaela
se trezi la exact aceeaşi oră pe un vapor mare fiind înconjurată de apă cât vedea cu
ochii. De aceasta data nu a mai avut nevoie de sunetul strident al telefonului
sa o trezeasca, frigul care se lasase peste noapte pe mare a sunat alarma in
locul lui.
- Cred ca valurile ne-au purtat suficient
de departe tata, nu crezi? spuse Mihaela cu voce tare in timp ce strangea inca
o data la piept urna cu cenusa tatalui ei.
Mana cu care tinuse urna la piept toata
noaptea ii era amortita. Nu-si mai aducea aminte cand a adormit, probabil
undeva intre Andromeda si Pegas. Isi amintea ca se uitase dupa Alpheratz,
steaua despre care tatal ei ii spunea mereu ca inainte aceasta a fost
considerata drept stea comuna celor doua constelatii, si de acolo probabil
trecuse in lumea visurilor. Realiza ca de fapt asta era motivul pentru care ea
nu-si suna tatal si doar el o suna pe ea. De fiecare data ii povestea aceleasi
lucruri despre mare, stele si constelatii.
In timp ce se indrepta spre prova pentru
a indeplini ultima dorinta a tatalui ei, ii multumi in gand domnului Popescu pentru
comisionul castigat care o ajutase sa inchirieze vasul pe care tatal sau il
conduse timp de 20 de ani si cu care acesta strabatuse toate oceanele Pamantului.
Cenusa se raspandea usor pe suprafata
apei. Vantul sufla slab dinspre Rasarit ducand cu el particolele de cenusa si
odata cu ele gandurile Mihaelei privind existenta efemera a trupului, nemurirea sufletului si regretele ca nu a reusit sa-i spuna
parintelui sau cat de mult l-a iubit si cat de mult i-a simtit lipsa in viata
ei... iar acum era prea tarziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu