vineri, 2 noiembrie 2018

Paste cu hribi si sos de smantana


Ador hribii în orice combinație: cu paste, cu pui și smântână, fripți pe grătar, în ciorbe sau în tocănițe. Au o aromă inconfundabilă și pe lângă faptul că sunt sănătoși, pot înlocui cu succes carnea în zilele de post sau în meniul vegetarienilor.

Cel puțin la noi, în zona Bucovinei, hribii sunt foarte populari și se găsesc din belșug în pădurile de aici, iar datorită locuitorilor din zonele de munte îi poți găsi de vânzare chiar și la marginea drumului nu doar în piețe, în special toamna când apar hribii de toamnă care sunt și preferații mei.

Cea mai mare plăcere însă, e să-i culegi chiar tu și țin minte că ”în tinerețe” mergeam cu ai mei în pădure la bureți, iar cel mai mult mă bucuram când găseam câte un hrib pe sub frunze și nu mă lăsam până nu-i găseam și un frate căci așa știam eu că hribii îi găsești mereu în perechi. 

Aaa, și dacă ajungi vreodată prin Bucovina și te oprești la vreo pensiune să mănânci ceva bun, ia o porție de hribi, nu contează că sunt într-o ciulama sau tocăniță alături de o mămăliguță aburindă sau amestecați savuros într-o porție de paste, hribi să fie. O să mă pomenești!

Imaginea cu pastele cu hribi și sos de smântână pregătite și fotografiate de mine, 
cu care m-am însris la concursul LaDORNA. Arată apetisant, nu?

Rețeta pe care o propun astăzi este una care a stârnit interesul reprezentanților LaDORNA și al lui Chef Nicolai Tand care, în urma unui concurs la nivel național au ales și rețeta mea de Paste cu hribi și sos de smântână și pe care am pregătit-o ulterior la București împreună cu chef Nicolai, într-o experiență culinară unică, plină de emoție dar și de sfaturi gastronomice.


Dacă vrei să încerci această rețetă vei avea nevoie de:

400 ml smântână LaDORNA
400 g paste proaspete
500 g hribi
1 ceapă
3 căței de usturoi
pătrunjel
ceapa verde (optional)
2 linguri ulei de măsline
30 g unt
sare, piper.

Preparare:

Tăiem hribii și îi tragem la tigaie în puțin unt și ulei de măsline. 
Când sunt frumos rumeniți îi scoatem pe un șervețel de hârtie și presărăm sare grunjoasă peste ei. 
Tocăm mărunt ceapa și usturoiul și le călim în ulei de măsline. Adăugăm hribii și îi mai lăsăm lăsăm câteva minute să se pătrundă. Se poate adăuga un pic de apă peste ceapă și hribi pentru a nu se arde. Adăugăm smântâna și amestecăm. Condimentăm cu sare și piper. Fierbem sosul 10 min la foc mic. 
Între timp punem pastele la fiert în apă cu sare, conform indicațiilor de pe ambalaj. Le scurgem și le adăugăm peste sosul de smântâna cu hribi. Lăsăm 2 minute pe foc și adăugăm pătrunjelul tocat.
În momentul servirii se pot decora cu 2 bucăți de hribi, câteva fire de pătrunjel proaspăt și rondele fine de ceapă verde.

Ca și sfaturi: 
- Poți folosi orice tip de paste, însă cele proaspete, făcute în casă sunt mai gustoase. Eu fac de obicei din 2 ouă la 200 g făină și frământ bine aluatul vreo 10 minute. Dau la frigider jumătate de oră și când îl scot îl mai prelucrez un pic pe planșa de lucru cu făină și întind foaia foarte bine, apoi tai fâșii cu un cuțit bine ascuțit. 

- Eu am folosit Smântână pentru gătit LaDORNA 20% grăsime (ambalajul cu albastru). Ideea cu smântâna pentru gătit e că se folosește la mâncăruri care sunt ”pe foc”. Dacă încerci să folosești smântâna comună într-un sos care fierbe, riști să se ”taie”. Am observat chestia asta la ciorba rădăuțeană sau la cea de burtă, dacă o mai lăsam pe foc după ce adăugam smântâna, parcă se tăia.

- Dacă ai pus pastele la fiert în timp ce faci sosul de smântână, poți adăuga în sos un pic de apă de la paste, conține amidon și ajută la obținerea unui sos mai consistent. Am aflat asta de la chef Nicolai și cu siguranță o să folosesc acest sfat.

- Îmi place să adaug un pic de unt în uleiul în care călesc hribii și ceapa pentru savoarea mixtă dată de cele 2 ingrediente. Am văzut că se practică la marii bucătari, am testat și eu și mi-a plăcut gustul. Acum nu-i știu exact rolul, dar cred că nu ar fi prea sănătos să călim totul în unt (care e gustos), nu e la fel de gustos să călim totul în ulei de măsline (care e sănătos), așa că ne întâlnim la mijloc.

- Dacă nu ai hribi dar totuși ai vrea să încerci această rețetă, măcar de dragul pastelor și a sosului, o poți pregăti și cu ciuperci champignon (albe sau brune) sau pleurotus. 

Poftă bună!
Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...