Cu origini undeva la tara, intr-un satuc din inima Bucovinei, Maria a cunoscut de mica suferinta, saracia si neputinta.
Dragostea dintre un cioban si o femeie simpla de la tara preocupata mereu de gospodarie, s-a fructificat in patru copii minunati dar fara un viitor prea luminos. Cei patru copii isi vedeau tatal mai mult iarna cand oile pe care le avea in grija reveneau la proprietarii de drept pana in primavara cand incepea un nou ciclu pentru ele. Si oricum prea multe nu i-ar fi putut invata, caci prin scoala vietii trece fiecare iar din cele patru clase pe care le-a dus el la bun sfarsit nu a ramas decat cu notiuni elementare.
Mama le-a purtat de grija cum a stiut ea mai bine. A incercat pe cat posibil sa-i crute de la muncile campului, insa gurile multe cer mancare multa iar la tara pamantul se cere muncit pentru a obtine roade bogate.
De multe ori Maria mergea la scoala cu bataturi in palma de la strans fanul pentru animale sau lucrat pamantul, arsa de soarele toropitor de vara si obosita dupa o zi in care isi ajutase mama sau ii avuse in grija pe fratii ei mai mici.
Plangea noptile cu capul in perna pentru a nu-si trezi fratii si se gandea deseori ca o asteapta acelasi viitor ca al mamei sale. Dar asta o ambitiona si mai mult. Isi dorea atat de mult sa evadeze din acea lume, sa fuga departe, la oras, sa invete si sa ajunga profesoara, sa invete si ea pe altii. Nu a fost zi sa mearga nepregatita la scoala sau fara temele facute si asta chiar daca erau facute la lumina lumanarii cand ceilalti dormeau sau la umbra unui copac in miezul zilei cand ceilalti se adaposteau de razele soarelui. A fost mereu cea mai buna din scoala, iar cand a terminat cele 8 clase si a venit diriginta la ea acasa sa-i sfatuiasca mama sa o dea la un liceu bun din oras, replica acesteia a fost: Cu ce s-o tin doamna la oras? Scoala nu se plateste cu branza si cartofi!
Dar a trecut vara si doamna diriginta s-a transformat in ingerul ei pazitor si s-a ocupat de inscrierea la liceu, de locul la camin si rechizitele necesare pentru inceput.
Usor, usor au trecut si cei patru ani de liceu, a venit dragostea si odata cu ea micuta Maya. Si iar i s-au frant aripile Mariei care visa sa faca o facultate la fel ca sotul ei, iar in urma unei discutii au hotarat ca e mai bine ca ea sa stea acasa cu copilul. Dar el o iubea oricum si avea si posibilitatea financiara de a-i oferi orice. Avea si de ce sa o iubeasca: era frumoasa, harnica, desteapta si-i daruise cel mai de pret dar, pe micuta Maya.
Intr-o zi, pe cand Maya avea vreo sase anisori, cele doua stateau la masa de colorat cu o hartie in fata si multe creioane colorate rasfirate pe masa. In timp ce colora de zor la o plansa scoasa la imprimanta de pe internet, Maya ii spune mamei:
- Mami, eu cand cresc mare vreau sa ma fac tata.
- Cum sa te faci tata, iubita mea? Tati e barbat, iar tu esti fetita. Tu cand o sa cresti mare o sa mergi la scoala, o sa inveti bine, o sa faci o facultate si o sa ai un serviciu bun, de fetite. O sa castigi foarte multi bani si o sa-ti poti cumpara tot ce vei dori.
- Adica o sa fiu ca tata, nu? Mami, dar tu de ce nu ai facultate? Tu esti proasta?
Pe obrajii Mariei au inceput sa curga siroaie fierbinti de lacrimi iar cuvintele ii erau blocate undeva in gat si nu vroiau sa iasa afara. Cum sa-i explici unui copil de sase ai ca ai renuntat la toate visurile tale pentru el, pentru a-l scoate la plimbare, pentru a te juca cu el, pentru a-l invata sa mearga, sa vorbeasca, sa tina creionul in mana, sa mearga pe bicicleta, pentru a-i fi mereu alaturi?
Cum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu