duminică, 20 iulie 2014

Va recomand Climatico


Zice o vorbă că omul gospodar îşi face iarna căruţă şi vara sanie şi tare bine îmi prindea mie dacă îmi aminteam de vorba asta iarna trecută când huzuream la căldurică şi tare bine mai era.
E bine la căldurică, nimic de zis, dar când ai 30 grade în casă şi te usuci ca stafida parcă nu mai e atât de bine. 
Şi dacă noi adulţii ne mai răcorim cu o bere, o limonadă cu gheaţă sau mai lăsăm geamurile larg deschise pentru a prinde o briză care să ne fluture perdelele şi să mai scadă temperatura cu câteva grade, atunci când ai copil mic trebuie să te gândeşti în primul rând la confortul lui şi apoi la al tău.
Şi cum eu mă încadrez în cele menţionate mai sus (mai puţin partea cu berea, dar aici compensează soţul) m-am decis să caut cea mai bună ofertă pentru un aparat de aer  condiţionat, asta după ce am fost în vizită la nişte prieteni care mi-au confirmat faptul că aerul condiţionat nu te îmbolnăveşte aşa cum credeam eu, dacă ştii cum să-l foloseşti şi este montat de profesionişti în locul potrivit.
Nu am avut experienţe prea fericite cu aerul condiţionat din maşină, orice călătorie mai lungă soldându-se cu răceli puternice. La fel credeam că mi se va întâmpla şi cu aerul condiţionat montat în casă, însă din experienţa şi sfaturile mai multor persoane am aflat că există aparate de aer condiţionat care pot fi programate să pornească cu câteva ore înainte de a ajunge acasa, astfel încât atunci când vii acasă după o zi călduroasă de vară să te aştepte o temperatură care să-ţi permită să te odihneşti în voie fără a fi nevoie să apelezi la tăviţa cu gheaţă sau la evantaiul soţiei.
În căutările mele, cea mai bună ofertă de  aer condiţionat am găsit-o pe Climatico.ro, un site specializat în lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat care se ocupă cu proiectarea, comercializarea şi instalarea sistemelor de aer condiţionat, încălzire şi ventilaţie pentru locuinţe şi spaţii industriale, mentenanţa periodică a acestora, asigurarea garanţiei echipamentelor distribuite şi service-ul în perioada post-garanţie.

Dacă nici tu nu suporţi căldura din casă şi te bate gândul să-ţi iei un aparat de aer condiţionat, vezi oferta celor de la Climatico; au oferte pentru toate buzunarele, suprafeţele şi anotimpurile iar în plus beneficiezi şi de montaj acreditat.



Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...