luni, 28 octombrie 2019

A. Vitamina mea de zi cu zi



Constrânsă de anumite evenimente din viața mea, în urmă cu aproape 3 ani mi-am schimbat radical obiceiurile alimentare și am început să acord o atenție deosebită atât modului în care pregătesc mâncarea, cât și produselor pe care le cumpăr și provenienței acestora. 

Dacă înainte, mâncarea gătită avea un procent de aproape 90%, în momentul de față a scăzut undeva la 25-30% și asta pentru că am început să conștientizez importanța vitaminelor din fructele și legumele crude, a modului în care ele sunt asimilate de organism, precum și importanța unei alimentații predominant vegetală. Am ajuns să consum fructele în starea în care sunt, fără să le mai bag în tot felul de prăjituri și mi-am dat seama că, chiar și așa, zahărul pe care îl conțin în mod natural îți poate potoli pofta de ceva dulce pe care, în mod inconștient o avem în anumite momente ale zilei. 

Cât despre legume, acestea își găsesc locul în tot felul de salate, le gătesc la abur sau cuptor. Este o variantă mult mai sănătoasă decât clasicele ciorbe sau tocănițe unde, prin fierbere, își pierd majoritatea vitaminelor. Nu cred că aș putea vreodată să renunț la produsele de origine animală (în special la ouă, cel mai complet aliment, bogat în proteine, grăsimi, vitamine și minerale) însă faptul că am crescut procentul de legume și fructe consumate în starea lor naturală, nu poate fi decât benefic pentru sănătate. 

Pentru activitățile zilnice pe care le desfășurăm, corpul are nevoie de vitamine și minerale (numite și micronutrienți) dar și de proteine, lipide și carbohidrați (macronutrienți). Și cum în toate lucrurile trebuie să existe un echilibru, chiar dacă organismul nu cere cantități însemnate de micronutrienți, lipsa îndelungată a acestora din corp poate dăuna organismului. Ideal ar fi să obținem vitaminele necesare bunei funcționări a organismului direct din alimente, nu din suplimente, însă de cele mai multe ori ba nu ne place o anumită legumă, ba nu avem timp să o pregătim corespunzător, ori pur și simplu nu știm ce să facem cu ea. 

Eu de exemplu sunt fan morcov. Îmi place să-l dau pe răzătoare alături de țelină și măr, să adaug puțin miez de nucă, ulei de măsline și zeamă de lămâie și am o salată super rapidă, delicioasă și sănătoasă. În sucuri combin morcovul cu țelină și sfeclă roșie. Îmi mai plac morcovii la cuptor tăiați în bastonașe tăvălite bine printr-un amestec de ulei de măsline, miere și susan ori în piure alături de țelină, cartof și un pic de unt, atunci când sunt sătulă de clasicul piure de cartofi. 

Din punct de vedere nutrițional, morcovul este bogat în vitamina A, o vitamină cu rol important în protecția pielii și a mucoaselor, este necesară pentru vedere, creșterea și formarea oaselor și rezistența organismului la infecții. 



Există două tipuri de vitamina A: cea derivată din alimentele de origine animală (retinolul), regăsită în carnea de vită, ficatul de pasăre, laptele integral sau brânza și provitamina A, a carotenoizilor din legume și fructe, regăsită în morcovi, cartofi dulci, spanac, gulii sau pepene galben. 

La cât morcov am mâncat la viața mea, ar trebui să am o vedere de super erou însă, dacă stau bine și mă gândesc la cât timp petrec pe zi în fața calculatorului, sunt mulțumită că încă mai văd, așa că îi mulțumesc morcovului că face parte din viața mea. 

Acum, dacă nu ești fan morcov sau legume în general, de undeva tot trebuie să-ți iei vitaminele necesare bunei funcționări a organismului. Cel mai scurt drum, la doar un click distanță, este până la o farmacie online cum e Farmacia La Preț Mic unde, pe lângă numeroasele produse la prețuri foarte bune din care poți alege și a căror descriere o poți citi liniștit, afli și informații prețioase despre sănătate. Dacă alegi drumul mai lung, îi găsești și fizic, în București, B-dul Lacul Tei 31-33, e foarte frumos la ei, cam așa:



*** Articol scris pentru SuperBlog2019
Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...