duminică, 13 octombrie 2019

Să trăiesc fără tehnologie? Niciodată!



Sunt dependentă de tehnologie și nu am de gând să mă tratez! De ce aș face-o? Tehnologia e menită să-ți ușureze viața și să-ți deschidă noi drumuri spre viitor. Smartphone-ul și internetul sunt lucrurile fără de care aș putea trăi maxim 2-3 zile. Oare cum am supraviețuit până la ele? A, da. Nu existau, nu-mi trebuiau!

Nu cred că sunt singura. De când cu rețelele de socializare, viața noastră s-a mutat parțial în mediul online. Trebuie să vedem însă partea bună a lucrurilor. Pentru mine, rețelele de socializare sunt inspirație pentru ce se poartă, ce se cere, ce au alții de oferit, ce locuri aș mai putea vizita sau ce activități aș mai putea face cu fiu-miu, sunt relaxare și amuzament și chiar un mod de a le spune celorlalți: hei, sunt bine!

Dacă stau bine și mă gândesc, în ultimii ani am investit cel mai mult în tehnologie, gadget-uri, echipamente electronice și IT. Mereu apar lucruri noi și te gândești, fără să vrei, cât de bine ți-ar prinde și ție așa ceva. Spre exemplu, recent s-a schimbat Codul Rutier și nu mai avem voie să ne atingem de telefon atunci când suntem la volan. Prin urmare, trebuie să-mi măresc colecția de gadget-uri cu o cască bluetooth care să se asorteze cu ochii mei verzi, asta pentru că noi femeile mereu trebuie să asortăm ceva cu altceva. Persoanelor infidele le recomand să-și păstreze banii pentru alte lucruri iar când sunt sunați de parteneră și nu pot răspunde din motive ”obiective” să le argumenteze că erau la volan și nu au vrut să riște o amendă.
Partea proastă la schimbarea asta a Codului Rutier e că vor dispărea video-urile făcute în timpul condusului; chiar nu știu cum o să supraviețuim fără să-l mai vedem pe X atingând viteza Y sau pe influencer-ul Z aberând în drum spre vreo conferință dintr-asta... motivațională. Pe de altă parte, e posibil să apară mai multe selfi-uri și video-uri făcute la... baie, Doamne-ferește, nu în timpul... ci înainte... sper! Chiar nu le înțeleg pe tipele astea ”bune” de ce își fac selfie-uri în oglinda de la baie. Nu au o prietenă pe care să o roage să le facă o poză? 
Și eu îmi iau de exemplu telefonul la baie, dar nu pentru a-mi face poze ci pentru că nici nu știi când te lovește geniul creator și trebuie să-ți notezi undeva ideea sau te sună cineva și ai ratat afacerea vieții.
Asta îmi aduce aminte de o fază cu fiu-miu care mereu îmi urmărește telefonul și e supărat când vede că îl iau cu mine la baie, luându-i astfel lui posibilitatea de a se juca câteva minute pe el. Îmi căutam într-o zi telefonul prin casă și văzând că lipsește îl strig pe fiu-miu, în speranța că poate l-a văzut el, sau măcar să mă ajute să-l caut, el având un talent deosebit la a găsi lucruri ascunse, în special dulciuri și telefoane. După câteva încercări soldate fără un răspuns vocal din partea lui, intru în baie și ce-mi fu dat să vad? Ăsta mic al meu, pe toaletă, cu telefonul în mână.
-      Ce faci mă aici, cu telefonul meu? l-am întrebat, fiind pentru prima dată când îl vedeam în această ipostază.
-      Ce să fac? Așa mamă, așa fiu! a venit răspunsul lui instant și atunci mi-am dat seama că vorba aia cum că noi suntem cel mai bun exemplu pentru copiii noștri nu a fost scoasă așa, în vânt.

Nu e de joacă cu tehnologia, mai ales cu ăștia mici care au crescut cu așa ceva și tehnologia la tine acasă a ajuns un fel de must-have al zilelor noastre. Copiii au ajuns acum să aibă propriul telefon sau tabletă, smartwatch-uri ori chiar un laptop de gaming, căci ala pe care îl ai tu de câțiva ani este de mult depășit și nu e suficient de rapid pentru ”minunatele” jocuri pe care le joacă ei în rețea sau se filmează în timp ce le joacă. Iar ce e și mai interesant e că cei mici, nu mai vor să devină medici, pompieri sau polițiști cum își doreau odată, preoți cum și-ar dori bunicile lor ori fotbaliști cum și-ar dori tații, nuuu, ei vor să devină VLOGGERI (bica, dacă citești asta, să știi că Vlogger-ul e tot un fel de preot care se filmează în timp ce vorbește în fața unor enoriași numiți abonați/followeri, primește donații sub formă de Like-uri și îi sunt duse mai departe ”învățăturile” prin Share. Diferența e că spovedania e în fața tuturor când lași un Comentariu și vede toată lumea ce ai vrut să spui vlogger-ului respectiv. Ai înțeles? E tot pe-acolo!)

Bineînțeles că și al meu tot vlogger vrea să devină, așa că exersează intens ori de câte ori are ocazia. Din punctul meu de vedere e perfect căci astfel nu mai pierde timpul în fața televizorului sau telefonului, își pune mintea la contribuție să creeze tot felul de videoclipuri cât de cât interesante și sinceră să fiu, ne și distrăm când le filmăm. Până va ajunge să aibă propriul canal de Youtube exersează (cam ca în videoclipul de mai jos) iar eu strâng bani pentru o cameră profesională sau un telefon mai bun, accesorii laptop, microfon, lumini, un scaun și un birou mai profi și ce or mai avea nevoie vloggerii ăștia.




* Articol scris pentru SuperBlog 2019 

Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...