Feniculul
sau fenelul este o leguma crocanta, usor picanta si dulceaga, care si-a adus o
importanta contributie in bucataria mediteraneana. Se poate folosi incepand de
primavara pana toamna tarziu.
La
fenicul toata planta este comestibila. Polenul de fenicul este comercializat in Italia sub numele de "condimentul
ingerilor". Frunzele si tulpina pot fi mancate fie crude, coapte, fierte
sau prajite.
Feniculul
are proprietati antiseptice naturale, are capacitatea de a absoarbi gazele
intestinale, este sedativ si antiinflamator, analgezic, antispasmic, dar si
expectorant. Pe langa gustul deosebit, feniculul este o sursa inegalabila de
vitamina C, vitamina A, antioxidanti, calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu,
zinc si seleniu.
Nu
in ultimul rand elimina toxinele, este diuretic, calmeaza tusea si este ideal
in dieta diabeticilor. Are actiune antifungica, iar frunzele scad tensiunea.
Feniculul
are capacitatea de a preveni sau calma indigestiile, enterocolitele, colicile
bebelusilor, balonarile, dar si constipatia, digestia lenta si indigestia.
In
ceea ce priveste proprietatile plantei, feniculul este o excelenta sursa de
fibre, carbohidrati sanatosi, minerale si vitmine.
Cea
mai populara forma de utilizare terapeutica a feniculului este ceaiul preparat
dintr-o lingurita de fructe la o cana de apa clocotita. Ceaiul de fenicul
trateaza tulburarile digestive dar si icterul. Se spune ca, baut cu
regularitate, ceaiul de fenicul diminueaza ravagiile facute in organism de
consumul excesiv de alcool.
Feniculul
se recomanda in curele de slabire. Ajuta la eliminarea toxinelor din corp si
prevenirea retentiei de apa in organism, datorita efectului sau diuretic. In
plus, intensifica procesele metabolice reducand mult din pofta de mancare prea
mare.
Are
forma intre o radacina de telina si un bulb de ceapa, frunze asemanatoare cu
mararul si o aroma intre lemn dulce si anason. Cu o asemena descriere nu e de
mirare ca feniculul e deseori ocolit pentru ca nu stim ce sa facem cu el. A
aparut pe piata de cativa ani, etichetat “fennel” dupa denumirea lui din
engleza, si putini sunt cei care se incumeta sa il incerce pentru ca nu ii
gasesc loc in bucataria traditionala.
Feniculul
este foarte popular in bucataria italiana pentru ca in peninsula este cultivat
inca din secolul al XVII-lea. Este o planta inrudita cu patrunjelul, morcovul
si mararul si este folosita ca ingredient in retete si planta medicinala de
sute de ani.
Feniculul
proaspat pare o incrucisare fericita dintre un soi de varza cu telina si marar.
Baza are forma unui bulb de culoare alb-verzuie, care se poate desface in foi
la fel ca o varza. Tulpinile verzi sunt asemanatoare cu cele de telina, iar
frunzele sunt similare cu mararul.
.jpg)
Teoretic,
toata planta este comestibila. Practic putina lume foloseste tulpinile verzi pe
care le considera prea tari si fibroase pentru a fi mancate. Frunzele marunte
sunt tocate si folosite in salate, dressinguri si sosuri in care adauga o aroma
de citrice.
Bulbul
este bun si crud, si gatit. Baza si primele foi sunt indepartate, iar restul de
bulb este tocat sau feliat. Il poti folosi crud in salate, supe sau sandvisuri
si gatit in sosuri, garnituri sau umpluturi pentru peste.
Semintele
au o aroma asemanatoare cu anasonul si se folosesc in stare naturala sau
prajite usor.
.jpg)
Bulbul
de fenicul are o textura crocanta si un gust care aminteste de lemnul dulce. In
varianta gatita adauga o dulceata naturala felurilor de mancare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu