vineri, 26 octombrie 2018

Ce spune despre tine parfumul pe care il folosesti?



Industria parfumurilor este atât de dezvoltată încât orice persoană își poate găsi parfumul potrivit. La început poate fi greu, mai ales dacă nu ai definit clar în minte ceea ce cauți sau ceea ce crezi că ți se potrivește. Va trebui să încerci mai multe variante până te hotărăști la un parfum anume însă, odată ce ai făcut acest pas, vei şti că acela este parfumul tău.

Eu de exemplu, mereu am avut impresia ca femeile care folosesc parfumuri florale sunt firi romantice dar încrezătoare și mereu în centrul atenției. Persoanele calme, visătoare le asociez cu parfumurile fructate cu o aromă dulceagă iar parfumurile cu note orientale mi se par potrivite pentru femeile îndrăznețe, sofisticate, misterioase și senzuale care știu cum să atragă atenția cu o privire sau, în cazul de față cu un parfum.

Pe mine mă caracterizează mai mult un parfum proaspăt, floral, ușor lemnos și delicat, o combinație ce are la bază ambră, miere și paciuli, cu note de mijloc date de gardenie, iasomie și portocală iar cu note de vârf de zmeură și lămâie.
Între mine și parfumul preferat a fost dragoste la prima … mirosire. Mi s-a părut că e ceva deosebit chiar de prima dată când l-am simțit la o prietenă. Țin minte că era toamnă și ne întâlnisem pe stradă iar când ne-am apropiat una de cealaltă, primul lucru pe care l-am întrebat nu a fost ”Ce mai faci?” ci ”Ce parfum folosești?” Mi s-a părut că se potrivea atât de bine cu aerul de afară, cu starea mea de atunci, cu ceea ce căutam  … cu mine.

Este un parfum intens, proaspăt, elegant și rafinat potrivit pentru femeia modernă a zilelor noastre care e ambițioasă, independentă și pretențioasă. Este un parfum complex dar în același timp are o delicatețe aparte. Este parfumul potrivit pentru caractere puternice (ca să nu zic încăpățânate) care pe mine mă reprezintă cel mai bine și care este în acord cu toată ființa mea. E Paco Rabanne - Lady Million.

Sursa foto: InfiniteLove.ro

Dacă ar fi să-mi fac propria caracterizare atribuind trăsăturilor mele din caracteristicile parfumului favorit, aș spune că uneori sunt dulce ca mierea iar alteori acră ca lămâia, pot fi delicioasă ca zmeura dar pot și înțepa dacă mă provoci, sunt greu de înțeles uneori și nu mă potrivesc oriunde dar dacă ai suficientă răbdare să mă cunoști cu siguranță o să-ți placă. Ambalajul acestui parfum e unul rezistent și chiar dacă pe al meu personal l-am scăpat de vreo două ori pe jos, e intact. La fel ca mine.

Dar ce mi se potriveşte mie, nu ţi se potriveşte și ţie. Trebuie să descoperi singură care este parfumul care trezește simțurile tale și a celor din jur, acel parfum care în contact cu pielea ta emană o mireasmă plăcută și care te face să te miroși singură din când în când la încheietura mâinii. Da, atât de mult trebuie să-ți placă parfumul pe care-l porți pe piele, căci în timp va deveni parte din tine și poate vei fi identificată când intri într-o încăpere după parfumul pe care îl porți.

Dacă nu ești încă sigură ce parfum ți se potrivește, încearcă să descoperi esența care te definește, care se potrivește cu pielea și personalitatea ta. Poți căuta printre cele peste 200 de esențe puse la dispoziție de cei de la Infinite Love care prezintă o gamă variantă de parfumuri și cu siguranță îți vei găsi esența preferată printre diversele categorii de parfumuri, potrivite pentru orice anotimp, ocazie și moment al zilei, pregătite special pentru tine.

De exemplu, Lady Million pe care eu îl folosesc de ceva timp, are un frate geamăn mai accesibil ca preț în parfumul Infinite Love Las Vegas For Women care combină zmeura cu lămâia într-un parfum floral cu note de mijloc de iasomie şi gardenie. Se simte apoi și portocalul care lasă loc mierii delicioase combinată perfect cu moscul persistent potrivit zilelor romantice de toamnă.

Pe tine care esență te definește?
Comentarii
0 Comentarii
Comentarii Facebook de Tricks Tips Tutorials

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentarii

Comment Box is loading comments...