joi, 13 noiembrie 2014

Grădina cu flori, un adevărat cat-walk al anotimpurilor


Stau pe prispa casei privindu-l pe bunicul meu cum înlătură frunzele uscate dintr-o tufă de trandafiri. 
De când îl știu, florile au fost pasiunea lui, marea lui dragoste (după bunica bineînțeles) și datorită acestei pasiuni, casa bunicilor a fost dintotdeauna plină cu flori iar grădina din fața casei un motiv de admirație pentru toți cei care le-au călcat pragul. Nu există pervaz pe care să nu fie o floare și pe care trebuie să o îndepărtez cu grijă atunci când curăț geamurile sau pervazul. Le iubește atât de mult și le îngrijește cu atât de multă dragoste încât mă gândesc uneori că le acordă prea multă atenție. Nu mă lasă niciodată să le ud eu, el ocupându-se de ritualul ăsta. Știe fiecare floare ce soi este, cum trebuie îngrijită și ce fel de sol are nevoie, câtă lumină sau ce mediu preferă. Țin minte că iarna îl ajutam să depoziteze florile ”muritoare” sub pat iar primăvara mă uitam mirată cum din pământul uscat, neudat atâtea luni, încep să iasă muguri mici care peste vară se transformau în adevărate splendori cromatice.

- Bunicule, de ce mai cureți frunzele uscate din tufa aia de trandafiri? Vor cădea singure oricum pe pământ, fără să trebuiască să intervii... i-am spus eu bunicului, gândindu-mă că face o treabă în zadar.
- Draga mea, florile răsar dintr-o sămânță sau un bulb, cresc alături de alte flori și ne bucură nouă privirea și mirosul însă încet, încet, mai lasă să cadă câte o petală sau o frunză, sunt lovite de o boală, de vreme sau dăunători și dispar. În locul lor apar altele care ne fac să uităm ușor-ușor ceea ce am pierdut... Crezi că în viață e altfel? Crezi că mie nu mi-au curs de nenumărate ori lacrimi? Unele au fost de bucurie, altele au fost de tristețe, durere sau neputință. Mai ții minte când a murit bunica și ai venit la mine, mi-ai șters lacrimile și mi-ai spus că tu vei fi mereu lângă mine? Că tu  nu vei pleca nicăieri și că o să înveți să faci mâncare, să speli și să faci curat exact cum făcea bunica? Erai mică atunci, cât aveai? 10-11 ani? Pentru tine nu am mai plâns, sau dacă am făcut-o, nu m-ai mai văzut niciodată. Sper doar să fie cineva și lângă tine când eu va trebui să plec după bunica...
- Tu nu o să pleci niciodată de lângă mine, bunicule. Chiar dacă am învățat să gătesc și să mă descurc cu treburile în casă, nu voi reuși niciodată să am grijă de toate florile astea, să cunosc fiecare soi în parte, să știu ce preferă și ce nu, dacă trebuie săpate, transplantate, protejate mai bine pe timp de iarna...
Set 3 unelte pentru grădinărit în stoc pe www.covera.ro la 4,38 lei

- Să știi că florile sunt la fel ca oamenii, odată ce ești în mijlocul lor, îi asculți, le vorbești, îi analizezi și astfel ajungi să îi cunoști. La fel e și cu florile, însă aici poți interveni și tu și poți face în așa fel încât să fii înconjurată doar de flori frumoase și perfecte. Uneori le mai cade o frunză sau o petală însă eu vreau să le văd mereu frumoase, până în ultima clipă. Atunci când sunt prea îmbătrânite și se usucă, le tai și le dau deoparte căci locul lor nu mai e acolo, dar asta nu înseamnă că am uitat de ele. Rădăcina rămâne iar curând în locul florii tăiate va crește o alta. 
Semințe de Ochiul Boului ”Strahlen” în stoc pe www.covera.ro

Mi-am amintit că și bunica iubea nespus florile și că mereu era în grădina cu flori din fața casei, plantând, săpând sau udând ”copilașii” ei.
Probabil ea i-a transferat și bunicului dragostea pentru flori și în memoria ei a avut grijă de grădina cu care bunica se mândrea de fiecare dată.
                                                    
Gândurile mi-au fost întrerupte de mâna caldă a bunicului așezată ușor peste mâna mea. 
- Aș vrea să iubești și tu florile așa cum le iubesc și eu, cum a făcut-o și bunica ta... mi-a spus el privindu-mă în ochi dar cu o privire ciudată pe care nu am mai văzut-o până atunci. Era un amestec de speranță combinată cu neputință și dragoste.
- Dar le iubesc bunicule, îmi place să am grijă de ele, să le ud, să le văd în grădină sau în casă... bine, poate e o dragoste platonică, nu așa exagerată ca a matale, dar le iubesc. 
- Trebuie și ele să simtă asta, draga mea. Trebuie să le vorbești, să le mângâi, să le îngrijești cu drag. Ții minte begonia pe care ai lăsat -o în grija altcuiva când ai fost plecată în concediu? Ți-am spus de ce s-a ofilit. Ți-a simțit lipsa.
- Ei da, cred că a uitat să o ude tanti Maria, ori a pus-o prea la soare. Cum să-mi simtă lipsa?
- Florile simt la fel ca și oamenii, mă ”luminează” bunicul. Nu vezi că sunt oameni la care florile nu rezistă? Stau o lună, două, apoi pier. E un fel de ”nepotrivire de caracter” și cel mai sensibil cedează, la fel ca și în viață... Hai, lasă dragostea platonică și vino să-ți arăt cum se iubește cu adevărat o floare.

De mână cu bunicul meu am pășit în superba lui grădină cu flori. În partea dreaptă avea o tufă de trandafiri roșii și roz despre care am aflat că i-a plantat bunica cu mulți ani în urmă și a avut grijă să-i tot înmulțească. 





Lângă trandafiri am văzut brândușele, crinii și lalelele a căror bulbi i-am cumpărat chiar eu de pe Covera.ro în urmă cu 2 ani și care de fiecare dată mă fac mândră că am avut o contribuție la grădina bunicului.
Au urmat apoi anemonele, crizantemele, panseluțele, narcisele, dar și locul unde au fost zambilele care toată primăvara mi-au încântat privirea și pe care le miroseam zilnic. 

Unele flori încă mai înveselesc și acum grădina cu culorile lor, altele dau impresia că sezonul lor e pe terminate. Sunt însă atât de multe soiuri încât lipsa unora este compensată de prezența celorlalte iar anotimpurile par să defileze în voie în grădina bunicului care e mereu veselă, cromatic vorbind ;).
Încet, încet am învățat și eu câte ceva despre fiecare soi în parte, despre cum trebuie îngrijite, tratate și iubite. Dar fiecare zi e o provocare așa că încerc pe cât posibil să achiziționez soiuri noi despre care să învăț cât mai multe și astfel să transform întreaga grădină a bunicului într-un adevărat cat-walk al anotimpurilor.