luni, 30 iunie 2014

Glezne, solduri, talie, bust - care e punctul tau forte?



Am fost înzestrate de Mama Natură cu trăsături fizice diferite, cu forme şi dimensiuni care uneori atrag, alteori resping sau poate nu stârnesc niciun sentiment. Stă în puterea noastră de a transforma orice trăsătură, formă sau dimensiune într-o calitate şi de a distrage atenţia de la părţile corpului de care nu suntem mulţumite spre altele care stârnesc interesul bărbaţilor sau invidia femeilor.

TinaR - Top Secret

Suntem preocupate de aspectul fizic, de formele corpului, de îmbrăcăminte şi în general ne dorim să arătăm bine pentru noi şi cei din jurul nostru. Însă apar şi nemulţumiri atunci când ne uităm în oglindă. În general ne-am dori câţiva centimetri în minus în talie sau în plus la bust însă acest lucru necesită de obicei eforturi fizice precum sport, diete sau diferite restricţii sau eforturi băneşti pentru operaţii sau diverse tratamente la saloanele specializate, depinde de partea corpului care provoacă nemulţumirea.
Din fericire este posibil să subliniem orice parte a corpului fără diete şi exerciţii fizice, doar cu îmbăcămintea potrivită, accesorii sau produse de înfrumuseţare care lucrează în locul nostru. Tot ce avem nevoie sunt câteva trucuri care, dacă le aplicăm acolo unde trebuie ne vor aduce doar satisfacţii.

Puteţi începe căutările pe TinaR unde găsiţi cele mai sexi rochii negre, rochii de ocazie, rochii office, casual, trendy, accesorii sau cosmetice.  Începând din această vară, TinaR vinde produse fashion şi beauty de la peste 200 de branduri prietene, interne şi internationale (Adidas, Nike, Desigual, Bensimon, Converse, Clarks, Billabong, Dr. Martens, Diesel, Energie, Escada, Fornarina, GAS, Geox, Jack&Jones, Lacoste, Vero Moda, Tom Tailor, Top Secret) aşa că aveţi de unde alege. 

TinaR - TopSecret

De exemplu, atenţia poate fi distrasă de la o gleznă groasă cu ajutorul unor pantofi sau sandale cu o bareta fina care înfăşoară glezna si care atrage atenţia asupra ei şi nu asupra piciorului. Gasiti suficiente modele pe tinar.ro în sectiunea sandale.

TinaR - DePurtat

Şoldurile, deseori admirate la femeile cu forme generoase, pot lipsi cu desăvârşire la altele. Şi atunci acestea pot opta pentru un truc care va crea iluzia unor şolduri care se ondulează senzual în timpul mersului: pantalonii uşor bufanţi în partea de sus sau rochiile tip lalea. Pentru mai multe rochii accesati TinaR sectiunea rochii.

TinaR - Nissa

Este foarte important să ne cunoaştem dimensiunile, care ne sunt calităţile şi punctele forte, apoi să folosim îmbrăcămintea pentru a accentua ceea ce dorim să scoatem în evidenţă.
În primul rând trebuie să identificăm ce tip de corp avem. Acest lucru se stabileşte în funcţie de modul în care sunt proporţionate bustul, talia şi şoldurile. 
Există patru tipuri generale de forme ale corpului: MĂR, PARĂ, CLEPSIDRĂ şi DREPTUNGHI.


Mărul - În această categorie se încadrează femeile care au umerii largi, talia nedefinită, şoldurile mai înguste decât bustul iar braţele şi picioarele sunt de obicei subţiri. 
În acest caz atenţia trebuie distrasă de la mijloc prin evitarea bluzelor până în talie sau a rochiilor prevăzute cu o curea lată. Punctul forte în aceste cazuri e de obicei bustul care ar trebui pus în valoare prin decolteuri în V sau rochii lungi care cad uşor pe corp şi care lungesc corpul şi atrag atenţia asupra bustului. O altă idee ar fi tricourile sau rochiile care se lărgesc imediat sub bust şi cad frumos pe şolduri, cu inserţii în culori închise, ori articolele de îmbrăcăminte care au modele speciale pe umeri cum ar fi o broderie, o floare sau o fundiţă. 

TinaR - Fornarina

Arătaţi-vă picioarele ajutându-vă de pantaloni scurţi sau fustiţe şi pantofi cu toc. Ar trebui evitate cizmele, pantalonii mulaţi sau blugii cu tot felul de fermoare şi capse în partea din faţă. Aceste articole nu fac decât să scurteze lungimea picioarelor sau să atragă atenţia asupra mijlocului. 
TinaR

Para - În această categorie găsim femeile cu şolduri curbate, coapse groase şi fundul bombat. Femeia pară are de obicei bustul mic, umerii înguşti şi talia subţire. Ea trebuie să atragă atenţia mai mult în partea de sus. Pentru acest lucru ar trebui să alegeţi top-uri în culori vii sau imprimeuri care să cadă puţin şi pe şolduri şi care au menirea de a accentua umerii şi bustul. Decolteurile largi sau topurile fără bretele lărgesc vizual umerii iar rochiile vaporoase sau cele tip lalea pot fi o opţiune deoarece acoperă exact partea pe care dorim să o mascăm. Dimensiunea potrivită pentru lungimea rochiei e până la genunchi sau gleznă deoarece fustele sau rochiile prea scurte atrag atenţia exact asupra şoldurilor. 

TinaR - Motel

Clepsidra - Este considerată silueta ideală de majoritatea femeilor deoarece bustul şi şoldurile au aproximativ aceeaşi dimensiune iar talia este subţire; de aici şi idealul feminin al binecunoscutelor dimensiuni 90-60-90.
Femeile cu un asemenea corp trebuie doar să caute ţinute care să le pună în evidenţă formele corpului. Topurile şi bluzele ar trebui să nu fie prea strânse în talie sau prea încărcate cu material în partea de sus. Ar trebui să existe o armonie între partea de sus şi cea de jos iar acest lucru se realizează cel mai uşor cu rochiile din tricot sau mătase care cad uşor peste curbele naturale ale corpului, păstrând bustul proporţional cu şoldurile. Decolteurile adânci sau în formă de V atrag atenţia asupra bustului şi a taliei în timp ce decolteurile largi ar mări şi mai mult partea superioară a corpului şi ar fi bine să fie evitate. 

TinaR - Top Secret

Dreptunghiul - Este silueta femeii atletice care are şoldurile, umerii şi talia de aproximativ aceeaşi dimensiune.
În acest caz picioarele sunt cele care trebuiesc puse în evidenţă sau talia prin folosirea de trucuri care să o subţieze cum ar fi curelele sau anumite inserţii în zona taliei, pantaloni cu talie înaltă, fustele creion, bluze şi tricouri care subţiază uşor talia.

TinaR

Eu mi-am descoperit forma corpului şi rochia de vară preferată de pe TinaR. 


Rochie Summer Solstice

V-am oferit câteva idei şi sugestii însă alegerea vă aparţine.
Trebuie doar să vă descoperiţi forma corpului, punctul forte şi apoi să atrageţi atenţia asupra lui astfel încât să-i faceţi pe toţi să suspine.



Scrisoare deschisa Domnului Primar

Stimate Domnule Primar,

Vă scriu cu mândrie în suflet în calitate de cetăţean al oraşului Suceava pentru a felicita ideea minunată pe care aţi avut-o de a înscrie oraşul nostru în competiţia pentru titlul de Oraşul Reciclării 2014 alături de alte 31 de municipalităţi. 

Ştiu că lupta este strânsă şi că toţi cei înscrişi îşi doresc să câştige această competiţie întrucât premiul oferit nu este deloc de neglijat. Pe lângă titlul de Oraşul Reciclării, care ar reprezenta un motiv în plus de mândrie pentru cetăţenii oraşului nostru, premiul cel mare mai include şi o zonă eco wi-fi, un spaţiu inedit de relaxare, 100% eco şi cu acces liber la internet în valoare de 12.000 Euro. Acest lucru ar fi extraordinar pentru zona din centrul Sucevei, proaspăt modernizată, dar care deocamdată nu dispune de o zonă eco wi-fi unde tinerii suceveni, studenţii sau viitorii oameni de afaceri ai Sucevei ar putea petrece timpul liber scriind proiecte pe laptop-urile personale sau tablete, ar putea naviga pe internet în voie pentru a găsi idei de promovare a oraşului sau idei de business, fără a mai umple barurile şi terasele, aşa cum se întâmplă în prezent deoarece acolo conectivitatea la internet e gratuita.


Pentru a câştiga această competiţie trebuie să dovedim că suntem cei mai buni în ceea ce priveşte calitatea serviciilor de colectare separată a deşeurilor, conştientizarea şi mobilizarea populaţiei pentru a separa deşeurile şi trebuie să avem cea mai mare cantitate de deşeuri de ambalaje colectate.

În ceea ce priveşte calitatea serviciilor, am observat că în ultima jumătate de an instituţiile pe care le-am frecventat cu diverse probleme personale sau de serviciu (Primărie, Prefectură, Administraţia Financiară, Registrul Comerţului, Direcţia Silvică) au fost dotate cu coşuri de gunoi ideale pentru colectarea selectivă a deşeurilor, inscripţionate conform legii - albastru pentru hârtie, verde pentru sticlă şi galben pentru plastic/metal. Însă am întâlnit şi instituţii (Oficiul Poştal de pe Mărăşeşti) unde lângă un perete erau 3 cutii din carton cu câte un afiş pe care scria: HARTIE, STICLĂ, PLASTIC/METAL. Acest lucru mi se pare inadmisibil într-un oraş precum Suceava, cu peste 92.000 de locuitori şi cred că Primăria ar trebui să aloce nişte fonduri pentru acest lucru sau dacă nu, să îi oblige să respecte aceste reguli prin diferite sancţiuni. Cheltuiala nu ar fi mare, având în vedere că în majoritatea instituţiilor există aceste coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă. 

În ceea ce priveşte conştientizarea şi mobilizarea populaţiei pentru a separa deşeurile, dacă îmi permiteţi, aş dori să vă sugerez distribuirea de flyere în care să fie arătată importanţa colectării selective pentru mediu.

Cu toţii ştim că reciclarea hârtiei înseamnă transformarea deşeurilor de hârtie în noi produse de hârtie însă mulţi nu ştiu că efectele dezvoltării industriei celulozei şi hârtiei sunt dezastroase pentru mediul înconjurător prin defrişări, poluarea aerului prin fabricile de celuloză şi incineratoarele de deşeuri. În ceea ce priveste defrişarea, lumea pierde în prezent peste 14 milioane de hectare de pădure în fiecare an, o suprafaţă mai mare decât Grecia, alte zone imense fiind afectate de efectele secundare ale defrişării: fragmentarea şi degradarea solului, alunecările de teren, dispariţia speciilor exotice şi poluarea. Milioane de specii de păsări îşi pierd astfel locul în care îşi pot face cuiburi. Copacii stochează cantităţi mari de carbon, contribuind la reducerea gazelor cu efect de seră din atmosferă. Atunci când aceştia sunt tăiați, mare parte din carbonul stocat ajunge înapoi în atmosferă. Aşadar, reciclarea hârtiei ajută la păstrarea ecosistemelor şi economisirea unor resurse naturale epuizabile. 
Şi ăsta e doar un exemplu; sticla, plasticul şi metalul afectează şi ele mediul din cauza rezistenţei foarte mari la afecţiunea factorilor naturali. 

Pentru anul următor când lumea începe să plătească impozitele la Primărie, aş sugera să se ofere gratuit la ghişeu câte un calendar care să aibă imprimat pe o faţă informaţii care să ajute la stimularea spiritului sucevenilor de iubitori ai mediului înconjurător. Cheltuiala va fi mică însa efectele viitoare vor fi mari.

Şi dacă pentru cei de o anumită vârstă schimbarea obiceiurilor de zeci de ani poate constitui o problemă, am putea încerca soluţionarea pe termen lung a acestei probleme prin vizite în şcoli cu scop informativ. Copiii sunt receptivi la nou şi ar putea fi stimulaţi chiar în sala de clasă să colecteze selectiv resturile alimentare de hârtie sau sticlele din plastic în care îşi aduc apa sau sucul. Şi poate astfel îşi vor trage părinţii de mânecă atunci când încearcă să arunce resturile menajere alături de sticle din plastic, doze din aluminiu sau cutii din carton.

Eu vă doresc mult succes în Bătălia pentru Orasul Reciclării şi sper ca ideile mele să vă fie de folos, dacă nu pentru anul acesta, măcar pe viitor.



Cu respect şi consideraţie
Calistru Irina
Cetăţean al oraşului Suceava

miercuri, 18 iunie 2014

Curiozitati despre iaurtul Danone



Fac parte din generaţia născută înainte de '89, crescută de la câteva luni la bunici la ţară până am început şcoala şi apoi cu cheia legată de gât prin faţa blocului deoarece mamele nu aveau decât 3 luni concediu de maternitate iar serviciul era serviciu pentru parinţi şi fiecare se descurca aşa cum putea. 

Şi s-au descurcat ai mei: am crescut mare şi sănătoasă cu mâncare aşa puţină cum se găsea atunci, cu lapte la sticlă luat după ore întregi de stat la coadă de la 4 dimineaţa până se deschidea alimentara, cu banane cumparate de verzi (şi alea pe sub mână) care stateau cate o săptămână in dulapul cu haine până se coceau cât de cât.

Noroc că bunicii mei aveau o vacă cu lapte iar în vacanţele de vară aveam lapte la discreţie. Era bucuria noastră când bunica punea lapte la prins şi amestecam smântâna de pe vasul cu lapte cu zmeură sau capşuni din gradină, un pic de lapte acru şi foarte puţin zahăr şi făceam câte un Delicios pentru fiecare copil de pe uliţă. Iar când punea laptele la fiert în ceaunul în care făcuse mămăliga, de-abia aşteptam să-l terminăm şi să ne bucurăm de răzălitura aceea de pe fundul ceaunului din coaja de mămăligă îmbibată cu lapte; mie cel puţin mi se părea extraordinară. De laptele prins nici nu mai zic. După două zile de stat la temperatura camerei, laptele se transformă în cel mai bun şi răcoros iaurt, lapte acru sau chişleac cum i se mai spune la noi în zona Bucovinei.

Acum bunicii sunt prea bătrâni pentru a mai ţine o vacă şi a mă alimenta în permanenţă cu lapte proaspăt aşa că îmi procur iaurtul pentru familia mea de la Danone.

Iaurtul produs în fabrica Danone beneficiază de calitatea controlată a materiei prime şi de condiţii de igienă deosebite, fiind preparat în cuve mari, etanşe, spălate şi dezinfectate, ambalat în pahare de unică folosintă, închise ermetic şi menţinut în lanţ de frig (între +2 şi +4 grade Celsius) pentru a nu-şi modifica aspectul şi gustul. 


Pentru că este fermentat şi igienic preparat, iaurtul "de fabrică" poate fi păstrat în frigider mai multe săptămâni, in timp ce laptele fermentat în casă trebuie consumat cât mai curând, înainte ca bacteriile de alterare să îşi modifice gustul, mirosul şi aspectul. Iar ceea ce este cu adevărat interesant este faptul că laptele din care sunt produse iaurturile de la Danone provine de la peste 8.000 de văcuţe din ferme româneşti. Zilnic, prin programul Danone de dezvoltare a fermelor se produc suplimentar 70 de tone de lapte. Lucrul acesta chiar nu îl ştiam şi chiar dacă e evident ca de undeva provine tot laptele din care sunt produse iaurturile, în mintea mea îmi imaginam o fermă mare a celor de la Danone de unde laptele este colectat şi dus în fabrică. Susţinerea fermierilor români mi se pare un lucru extraordinar.




Iaurtul de la Danone este produs după un procedeu tradiţional. Laptele de vacă este pasteurizat pentru a distruge speciile de microbi care ar putea avea o influenţă negativă asupra calităţii produsului sau chiar asupra sănătăţii consumatorului. Laptele este răcit, se introduc fermenţi (bacterii lactice selecţionate), se aduce la temperatura de fermentare şi apoi este ambalat în pahare închise etanş într-o cameră unde temperatura este menţinută constant şi unde laptele se transformă în iaurt. Din acest punct de vedere, condiţiile în care se produc aceste iaurturi sunt net superioare cu ce avem fiecare în propria locuinţă, iar iaurtul este mult mai sigur decât cel pregătit în casă. Acesta este şi unul din motivele pentru care iaurtul rezistă fără conservanţi atât de mult timp. 
Pe lângă igiena impecabilă în care este produs, păstrarea în lanţ de frig sau modul de ambalare, şi acidul lactic rezultat din fermentarea laptelui îi conferă iaurtului o auto-protecţie. Acidifierea este o metodă obişnuită de a feri alimentele de alterare şi de a le păstra timp îndelungat, aşa cum se întâmplă şi în cazul murăturilor. 

Dacă veţi avea curiozitatea să aflaţi mai multe despre iaurturile Danone, vă invit pe pagina lor: www.danone.ro unde veţi găsi răspuns la absolut toate întrebările, începând cu povestea Danone, misiunea Danone, beneficiile iaurtului precum şi sfaturi pentru o viată sănatoasă.






marți, 10 iunie 2014

Prajitura de dovleac cu nuci si crema de branza


Imi place atat de mult dovleacul incat as manca bunatati pregatite cu dovleac tot timpul anului, nu doar toamna cand il pot culege din gradina si pot pregati cu el tarte, chec-uri sau prajituri.
Din fericire in restul anului gasesc piure de dovleac gata pregatit pentru placinte sau prajituri si in special de sarbatori imi place sa pregatesc prajituri cu dovleac.
Chiar daca nu ati mai facut un desert cu dovleac, trebuie sa incercati aceasta prajitura. Este aromata, destul de racoroasa pentru o prajitura iar crema de branza cu nucile caramelizate de deasupra ii dau o savoare aparte.

Pentru blat aveti nevoie de:

6 oua
120 g zahar
6 linguri ulei
1 lingurita coaja de lamaie
1 lingura esenta de vanilie
4 linguri smantana
720 g piure de dovleac 
14 linguri faina
1 plic praf de copt
1 lingurita bicarbonat
radacina de ghimbir (o bucatica)
100 g nuci

Pentru crema:
350 g crema de branza
2 plicuri zahar vanilat
150 g zahar pudra
2 linguri smantana
2 linguri dulceata de portocale (optional)

Pentru crocantul de nuci:
100 g nuci
100 g zahar



Ouale se mizeaxa foarte bine, se adauga zaharul si se continua mixarea pana incepe sa creasca compozitia de oua. Adaugam apoi uleiul, smantana, coaja de lamaie si piureul de dovleac. 


Dam pe razatoare ghimbirul si tocam nucile in bucati marisoare.


Amestecam faina cu praful de copt si bicarbonatul apoi o cernem peste compozitie. Adaugam nuca si ghimbirul ras si le incorporam cu o paleta.


Tapetam o tava cu hartie de copt, turnam compozitia si dam la cuptor pentru 35-40 minute, pana incepe sa se rumeneasca usor deasupra.


 Se lasa blatul la racit (eventual pana a doua zi).


Pentru crema de branza se mizeaza branza bine, se adauga zaharul pudra, smantana si dulceata de portocale si se continua pana se obtine o crema omogena. 


Se intinde crema peste blatul racit bine.


Pentru crocantul de nuci se pune la caramelizat zaharul, se adauga nucile si se lasa la foc mic pana incepe sa se topeasca zaharul. Se amesteca incontinuu pana cand nucile sunt complet invelite in zaharul caramelizat. Se rastoarna nucile caramelizate pe o foaie de hartie de copt, se lasa la racit apoi cu sucitorul se ruleaza peste nuci astfel incat sa se faramiteze in bucati mai mici.


Se imprastie crocantul peste crema de branza si se da la rece.


 Se portioneaza in patrate.


vineri, 6 iunie 2014

Prajitura cu iaurt si piscoturi


Un desert racoritor si rapid de facut, cu fructe de sezon. 

Aveti nevoie de:
1 pachet mic piscoturi
700 g capsuni
300 g iaurt grecesc
300 g smantana
250 g zahar pudra
2 plicuri zahar vanilat
1 esenta vanilie
1 lingura coaja de lamaie
1 plic gelatina


Caspunile se spala, se lasa la scurs apoi se taie in bucatele.

Intr-un vas se mixeaza smantana cu zaharul pudra si zaharul vanilat apoi se adauga iaurtul grecesc, coaja de lamaie si esenta de vanilie. 
La sfarsit adaugam si capsunile taiate marunt si le incorporam usor.
Gelatina se pune la hidratat in apa apoi se incalzeste 30 de secunde la cuptorul cu microunde sau pe baie de aburi si se adauga incet peste crema de iaurt.


Pe fundul unui vas se aseaza jumatate din piscoturi apoi se toarna crema de iaurt.


Deasupra mai punem un strat de piscoturi si dam la rece pentru cel putin 3 ore.


Se transfera prajitura pe un platou si se poate orna cu frisca.
Este foarte racoroasa si nu foarte dulce, perfecta pentru zilele de vara.

  






miercuri, 4 iunie 2014

De ce sa cumperi piese auto online?



Sunt femeie.
Teoretic nu mă pricep la maşini.
Practic, deşi am permis de peste 10 ani şi mai conduc din când în când, de-abia anul acesta am aflat că trebuie să tragi o clapetă aflată undeva pe sub volan pentru a deschide capota şi a completa cu soluţie pentru spălat parbrizul.
Din fericire am avut mereu un tată, un frate şi un soţ care au avut grijă ca maşina mea să aibă în permanenţă combustibil, soluţie pentru spalat parbrizul, roată de rezervă, trusă de prim ajutor şi CD-ul cu Lara Fabian, stingher printre cele cu muzică clasică şi balade rock (da, ciudată combinaţie, dar asta ascult în funcţie de stare şi destinaţie).
Probleme mari cu maşina nu am avut niciodată; din punctul asta de vedere sunt un şofer model, fără puncte luate sau amenzi plătite. 

Respect regulile de circulaţie, nu prea depăşesc viteza şi ofer prioritate atunci când e cazul. Doar să nu mă nimeresc într-un sens giratoriu. Aici mă pierd şi de fiecare data ezit înainte de a intra în sensul giratoriu. Dacă de fiecare dată ofer prioritate de dreapta, de ce în sensul giratoriu e de stânga? Sau e invers? În sensul giratoriu e de dreapta?
În orice caz, ultima aventură într-un sens giratoriu s-a soldat cu oprirea motorului, speriată fiind de claxonul insistent al celor care credeau ca au prioritate şi mai că intrau în mine...sau chiar aveau prioritate?
Aşa că am apelat la un profesionist să mă lămurească şi pe mine. E o problemă la mine? La maşină? Prea se opreşte dintr-odată cand ridic piciorul de pe pedală.  Ştiţi ce mi-a spus? Că trebuie să schimb piesa dintre volan şi scaunul şoferului! Auzi la el!

Nici cu parcatul maşinii nu stau prea bine. Mai ales dacă e vorba să intru cu spatele. Poate şi din cauză ca ultima dată când am încercat să parchez masina cu spatele am dat-o până în perete şi i-au rămas nişte urme urâte pe bară şi o fisură de vreo 10 cm. Pe moment am rezolvat-o in stilul meu cu puţină ojă negră, apoi am căutat on-line o soluţie, cel puţin să-mi fac o idee despre cât ar costa o bară nouă înainte de a afla soţul despre isprava mea. Căutând eu după piese Logan, am ajuns pe site-ul AutoHut.ro, magazin online ce comercializează piese auto Logan, începând de la uleiuri (Castrol Edge şi Magnatec), la baterii şi becuri, covoraşe universale, huse, capace universale, compresoare, pompe, cricuri, aspiratoare auto, staţii radio, antene, alarme auto, camere marşarier sau senzori parcare. Păi dacă aveam eu montaţi nişte senzori şi o cameră marşarier, eram regina parcărilor!

Prin urmare dacă şi voi căutaţi piese Dacia sau piese pentru orice altă maşină, le puteţi face o vizită. Stocul este mai mare decât în magazinele tradiţionale sau service-uri şi astfel vă poate fi pusă la dispozitie orice piesă mult mai rapid decât ar dura dacă s-ar da comandă pentru ea, preţurile sunt cu 70% mai mici în mediul online, plata se poate face în rate, fără dobândă şi o echipă de profesionişti vă stă la dispoziţie pentru consultanţă de specialitate.
De asemenea livrarea se face în 24 ore la domiciliul cumpărătorului sau la service, fără a fi nevoie de deplasare

Eu deocamdata caut să-mi schimb claxonul cu unul mai puternic. Dacă cineva nu-mi da prioritate atunci când intru eu in intersecţie, in mod sigur va auzi sunetul noului meu claxon.

Va anunţ când ies în trafic. Fiţi pe fază!



marți, 3 iunie 2014

Diamonds are a girl's best friend


Diamonds are a girl's best friend!
Mare dreptate avea autorul versurilor interpretate cu atâta maiestrie de Marilyn Monroe.

În primul rând cel mai bun prieten este cel care te ascultă fără să te judece şi ai atât de multă încredere în el încât îi poţi destăinui cele mai mari temeri, cele mai puternice şi pasionale iubiri, dezamăgiri sau visuri, fără teama că va dezvălui unei alte persoane gândurile tale sau că te va judeca pentru ceea ce ai făcut, spus sau gândit.
Pentru mine nu există o persoană căreia să-i pot spune absolut orice. Mai devreme sau mai târziu tot te va judeca sau va dezbate subiectul cu cineva care chiar dacă nu te cunoaşte îşi va da cu părerea de parcă ar avea vreun drept asupra ta şi a vieţii tale.

În al doilea rând, cel mai bun prieten e cel în compania căruia nu ajungi să te simţi inferior ci mergi cu mândrie ştiind că eşti admirat sau admirată, după caz. În cazul nostru al femeilor e o chestie de orgoliu feminin, o necesitate şi o dorinţă permanentă de a fi în centrul atenţiei sau dacă nu, măcar prin apropierea lui.

Nu te-ai confruntat niciodată cu situaţia în care cea mai bună prietenă să vrea să ieşiţi la plimbare sau la un film iar la întrebarea : "Cu ce te imbraci?" să răspundă: "Aaa, păi cât mai lejer şi natural" şi când v-aţi întâlnit ea să fie super sexy şi tu în blugi, tricou şi nemachiată?
Cred că la asta s-a gândit iniţial şi cel care i-a scris versurile lui Marilyn când a spus că diamantele sunt cea mai bună prietenă a unei fete.

Sunt preţioase, delicate, lucrate manual cu atâta dragoste, te scot în evidenţă oriunde ai fi şi dacă ai un moment în care vrei să vorbeşti cu cineva, te ascultă strălucind cu toate faţetele.


Inele cu Diamant Solitaire

Eu chiar nu am văzut diamant vorbind, deci secretul tău e în siguranţă!

Prin urmare dacă sunteţi în căutarea celui mai bun prieten puteţi să le faceţi o vizită celor de la Royal Diamante. Aici puteţi găsi numeroase modele de inele cu diamante, verighete, inele de logodna, cercei, pandative sau brăţări din aur alb, aur galben sau platină.
Produsele sunt fabricate in Anglia si vin cu certificări. 
De asemenea Royal Diamante oferă o garanţie de returnare a banilor de 30 de zile şi garanţie de 5 ani pentru fiecare produs. 
În cazul în care doriţi să vă imaginaţi cum ar sta pe propriile mâini o asemenea bijuterie, trebuie sa aflaţi ca aproape toate produsele au si câte un clip în care sunt prezentate pe mână. 



Întregul proces de fabricare al unui asemenea inel este fascinant de urmărit şi vă invit sa o faceţi, poate astfel veţi aprecia mai mult o bijuterie atunci când o primiţi sau veţi acorda atenţia cuvenită atunci cand sunteţi în căutarea bijuteriei perfecte pe care doriţi să o oferiţi.

luni, 2 iunie 2014

Despre blogging si IT



De mică mi-a plăcut să scriu. 
Am început la şcoală cu acele povestiri pe care trebuia să le facem după ce ne întorceam din vacanţa de vară, apoi compunerile cu temă dată la care mă întreba învăţătoarea dacă le-am făcut chiar eu şi la care cu mândrie în glas îi răspundeam: "Sigur, fratele meu e prea mic; de-abia învaţă să scrie!". 
Nu m-am gândit nici o clipă că celorlalţi copii le mai făceau părinţii compunerile. Ai mei erau genul de părinţi care ma trimiteau mereu la scris şi învăţat şi îmi rupeau foaia facă mai greşeam pe undeva, nicidecum să îmi rezolve ei temele.
Şi bine au făcut căci în timp am dezvoltat această pasiune pentru literatură în general şi pentru scris în special, iar acum ca să mă aliniez trendului tehnologiei moderne, scriu pe blog. Despre orice mă inspiră, imi place sau displace.
Cu tema pentru fiecare articol vin cei de la BlogAwards, primul site românesc care face legătura între bloggeri şi companii prin intermediul campaniilor şi concursurilor. 
Cei de la BlogAwards.ro lansează diferite campanii pe o anumită perioadă de timp în care, dacă eşti blogger poţi scrie articole pentru o temă data şi astfel te inscrii în cursa pentru diverse premii. Mi se pare interesant şi totodată antrenant să participi la diverse campanii, stimulat fiind de premii in bani, vouchere, gadgeturi, cărţi, invitaţii, articole de îmbracăminte sau lucruri pe care ţi le doreşti dar nu ai avut timpul sau posibilitatea să ţi le achiziţionezi. 

În cazul în care aveţi un blog şi ceva timp liber pe deasupra, puteţi să le faceţi o vizită. Campaniile în desfăşurare le găsiţi aici: Campanii Active.

Dacă incă nu aveţi un blog, nu e timpul pierdut. 
E minunat să scrii, sa-ţi dai frâu liber sentimentelor, sa ştii că ai oameni care te citesc şi te apreciază. Nici nu ai nevoie de multă tehnologie. Un PC, un laptop, o tabletă sau chiar şi un telefon pot inlocui foarte bine pixul şi hartia şi pot reprezenta puntea spre un viitor în blogging. Va puteţi face o idee despre cele mai noi gadgeturi care vă pot fi de folos accesând TestArea.ro. Tot aici găsiţi review-uri cu telefoane, laptopuri şi tablete pentru a şti exact ce vi se potriveşte, aplicaţii sau jocuri precum şi ştiri din tot ceea ce inseamnă IT.


Eu spre exemplu sunt în căutarea unei tablete. Îmi doresc o tabletă performantă dar accesibilă ca preţ, cu conectivitate 3G, cu un display care să îmi permită scrierea uşoară a articolelor pe blog fără acea problema pe care o ai atunci când scrii de pe telefon si accidental îţi aluneca degetul şi pe alte taste, să îmi permită urmărirea filmelor HD şi vizualizarea imaginilor la o claritate deosebită. Deocamdată mi-a atras atenţia tableta Viva D8 lansată recent de Allview si tare mi-ar plăcea să-i simt display-ul sub degetul meu arătător care ar tasta frenetic un nou articol pentru blog.







Comentarii

Comment Box is loading comments...