joi, 24 aprilie 2014

Din dragoste pentru flori


Nici nu i-ar fi trecut prin cap micutului pui de cioara ca exista atat de multe culori. Singurele pe care el le vazuse pana atunci erau albastrul cerului, verdele copacilor si negrul specific tuturor neamurilor sale. Pana acum asa considerase ca ar exista doar aceste culori, insa multitudinea de culori care i se desfasurau in fata era de nedescris.
Oare va reusi sa le invete pe toate? Dar ce erau toti copaceii aceia colorati rasfirat prin iarba? Pareau a fi flori, dar parca mama sa le descrise altfel....

Era la primul sau zbor. Dupa ce mai bine de doua luni a fost hranit doar de tatal sau care ii aducea mancarea in cuib, acu veni vremea sa-si castige singur existenta. A deschis aripile si si-a dat drumul in gol. Acea senzatie placuta a vantului care ii trecea prin penele abia formate parca ii dadea fiori dar cand privea in sus spre cer ii venea inima la loc. Ateriza alaturi de mama sa la umbra unei tufe:
- Mama, ce sunt toate aceste minunatii? Credeam ca noi avem cea mai frumoasa culoare, insa ce vad eu aici nu credeam ca exista!
- Exista dragul meu. Suntem intr-o gradina plina de flori si legume iar proprietarul pe care o sa-l cunosti intr-o zi este pasionat de gradinarit. A plantat bulbi de dalie si gladiole, seminte de cimbru, rubarba sau capsuni, are grija de toate acestea iar florile il rasplatesc cu o priveliste frumoasa si miros imbietor iar fructele si legumele ii vor umple masa. 
- As vrea sa stau mereu aici, i-a spus puiul de cioara mamei sale.
- Vom vedea la toamna, daca mai este hrana pentru noi vom ramane, daca nu, ne vom schimba locul sau vom merge in zone mai calde. 

Zilele au trecut una dupa alta si nici nu-si dadu seama cand afara incepuse deja sa cada frunzele copacilor, apoi bruma in fiecare dimineata. Din loc in loc se zareau in copacii din imprejurimi cuiburi parasite care au apartinut altor familii de ciori si care ii aminteau de prietenii lui de zbor cu care a petrecut intreaga vara in gradina, printre begonii, petunii si garofite, cautand viermi de pamant sau seminte si radacini. Acum cauta hrana ascunsa in pamant cu ajutorul ciocului asta-vara si se gandeste cu teama ca va veni iarna despre care parintii ii povestise atunci cand se pregateau sa migreze spre un loc mai cald si cu mai multa mancare.
- Mama, dar noi nu migram! Ce, noi suntem lebede? 
- Craaa, craaa, craaa, nu suntem puiule, dar mergem acolo unde ne e mai bine.
- Eu vreau sa vad cum cade zapada peste florile mele. Nu pot sa cred ca toate florile se vor usca, vor fi acoperite de zapada si ca nu va mai ramane nimic. Pentru ce muncesc oamenii toata primavara, vara si toamna?
- Ca sa se bucure de frumusetea florilor in tot acest timp, sa aiba legume proaspete pe masa toata vara si sa culeaga roadele campului toamna; de odihnit se vor odihni la iarna iar primavara se vor bucura din nou de natura, pentru ca toate aceste flori pe care tu le vezi acum se vor trezi din nou la viata la primavara.
Degeaba a incercat cioara sa-l convinga pe puisor ca florile vor fi tot acolo, ca bulbii si semintele vor fi protejate sub stratul gros de zapada.
El a dorit sa ramana, sa vada cu ochii lui transformarea naturii.

Deja a dat prima ninsoare. Desi e mare acu, parca ii este dor de parintii sai. A refuzat sa-si urmeze rudele plecate sa caute alte locuri cu mai multa mancare si acum sta singur in cuib. Priveste trist spre campul alb, scoate un croncanit prelung si isi baga capul sub aripa. Alte stoluri de ciori ramase peste iarna in zona trec pe deasupra sa.
Oare cat e de lunga iarna asta? Ca m-am cam saturat!