miercuri, 2 octombrie 2013

Ciorba radauteana

Incepe sezonul rece, iar ciorbitele nu trebuie sa lipseasca din meniul nostru.
Ciorba radauteana, asemanatoare cu ciorba de burta la gust (insa cu carne de pui, pentru cei care nu agreeaza burta) este una din preferatele mele deoarece combina gustul de legume cu carnea de pui, smantana si atat de sanatosul usturoi.



Ingrediente:
2 bucati piept pui
2 morcovi
2 cepe
1 radacina de patrunjel
1 radacina pastarnac
1 telina mica
300 g smantana
2 oua
5 catei usturoi,
Sare, piper alb
Otet
Ardei iuti


Preparare:
Pieptul de pui se pune la fiert in apa cu sare. 



Se schimba prima apa si se pune din nou pieptul de pui la fiert in apa calduta, dupa 20 minute se adauga legumele curatate si taiate in bucati mari si o lingurita de legume deshidratate.



Se lasa la fiert pana se inmoaie si legumele, se strecoara zeama in care au fiert; pieptul de pui se taie fasii subtiri iar legumele se paseaza la blender si se amesteca cu zeama din oala. Adaugam si pieptul de pui taiat si se da gustul cu sare si piper alb.





Se mai lasa 5-10 minute pana da in primul clocot apoi se stinge focul.
Ouale se bat bine cu smantana, se adauga un polonic cu supa. Se adauga apoi in oala si se amesteca bine.


Usturoiul se piseaza si se face un mujdei adaugandu-se putina sare si putina apa.

Ciorba radauteana se potriveste de gust de fiecare in parte, adaugandu-se usturoi si otet, o lngura de smantana (cine doreste in plus) si servindu-se cu ardei iuti murati sau verzi.