joi, 27 iunie 2013

Tort cu cirese si crema de vanilie

Delicios si cremos, puteti foarte bine inlocui ciresele cu visine sau orice alt fruct de sezon doriti.



Blat:
5 oua
5 linguri zahar
5 linguri faina
5 linguri apa minerala
2 linguri ulei
1 plic praf de copt
1 praf sare

 Crema de vanilie:
5 galbenusuri
5 linguri (cu varf) amidon/faina
500 ml lapte
100 g zahar
o esenta de vanilie

Jeleu/insiropat
500 g cireșe
6  linguri cu zahăr
1 pliculeț cu zahăr vanilat Bourbon
400 ml suc de cirese
1 plic gelatina sau tort gelee

Pentru blat se bat bine albusurile cu un praf de sare pana se intaresc.
Galbenusurile de freaca cu zaharul pana se albesc, se adauga din cand in cand cate o lingura de apa iar la sfarsit cele 2 linguri de ulei.
Faina se amesteca cu praful de copt si se incorporeaza in galbenusuri apoi adagam si albusurile amestecand usor de jos in sus.
Se toarna compozitia intr-o tava cu fund detasabil tapetata cu hartie de copt si se da la cuptor pentru 40 de minute.


Turnam intr-o cratita 500 ml de lapte, adaugam 100 g zahar si apoi le punem la foc pana se topeste zaharul. Se lasa sa se racoreasca.

 Ciresele se curata de samburi si se pun cu 6 linguri de zahar si un plic de zahar vanilat pe foc pentru cateva minute.

 Intr-un alt vas punem cele cinci galbenusuri si le amestecam cu cinci linguri de faina sau amidon. Adaugam in aceasta compozitie cateva linguri de lapte caldut (nu fierbinte, altfel se vor coagula galbenusurile). Amestecam galbenusurile cu faina si laptele pana ce vor disparea cocoloasele si compozitia va capata consistenta smantanii. Adaugam si restul de lapte incet, amestecand continuu.

 Vom continua prepararea cremei pe bain-marie pana incepe sa se ingroase (daca o faceti pe foc direct trebuie sa aveti grija sa nu se prinda, iar focul trebuie sa fie foarte mic). Cand este suficient de consistenta, dam deoparte crema si adaugam esenta de vanilie (semintele dintr-o pastaie sau 1 lingura de esenta).




Taiem blatul de tort in doua felii aproximativ egale si asezam prima felie pe un platou. Punem in jurul ei cercul detasabil al formei in care am copt blatul si o insiropam cu suc de cirese. Punem un strat de cirese apoi budinca de vanilie, a doua felie de tort si insiropam din nou. Deasupra asezam restul de cirese (de preferat cu taietura in jos, pentru aspect).








Pregatim un jeleu din 200 ml suc de cirese si un plic de gelatina sau tort-gelee care se va adauga peste cirese (se pune gelatina la hidratat in 100 ml apa pentru 10 minute, apoi se incalzeste pe bain-marie pana se topeste. Se incorporeaza in sucul de cirese)




 Se da tortul la frigider pentru cel putin 4 ore inainte de a fi servit.